Oamenii ma subestimeaza. Des.
In general, exceptand perioadele nasoale, sunt genul de om care vorbeste mult. Uneori mult de tot. Non stop. Despre orice, oricine si din orice domeniu.
Atat de mult incat pe unii ii fac sa cedeze...psihic. Incat cred ca vorbesc mult, prost si fara rost.
Dar sa lasam vorbitul, vorbeam de subestimat. Am perioade si perioade. Insa niciodata nu am o perioada in care nu ma gandesc la nimic. Am perioade cand teoretic nu prea fac nimic. Practic ma gandesc la cel putin 1 milion de chestii. Si pe a 1 milion una incerc sa o pun in practica.
Oamenii ma subestimeaza, des. Pt ca zidul meu e gros si inalt. Si asa va ramane. Primele 2 caramizi au fost ambitia si determinarea, native, zidite din copilarie. Restul le-am pus pe parcurs, caramida cu caramida. Si inca le pun.
Iubesc cand oamenii ma subestimeaza si iubesc sentimentul dupa ce reusesc sa fac ce am planuit atunci cand nimeni nu ma credea in stare si eram singur impotriva tuturor!
"Am invatat sa am rabdare,
Ca totu'-ti iese atunci cand nimeni nu te crede in stare!"
"Problema e ca multi vorbesc fara sa ma cunoasca,
Dar nu mai au nimic de spus cand suntem fata in fata!"
No comments:
Post a Comment