Ma uit in departare si, nu vad pe nimeni si stiu ca oricat de mult succes voi avea in aceasta lume si oricat de multi oameni vor fi in jurul meu, voi sti si atunci cum stiu si acum ca sunt singur. Pentru ca atunci cand iti este cel mai greu esti SINGUR.
Si nu singuratatea-i problema cea mai mare, partea cea mai grea e cand te pierzi pe tine. Pentru ca atunci nu te poate ajuta nimeni, nici cel mai bun prieten, nici mama, nici tata. Asta e punctul 0 al existentei tale. Esti in abis, la 10 000 m sub pamant si exista o singura dilema: RENUNTI sau LUPTI! Esti gata sa parcurgi 10 000 m cu Varful Everest in spate si sa speri ca ajungi la liman sau renunti? Multi renunta pt ca-i mult mai usor. Eu unul am luat muntele-n spate, nu neg insa ca a fost si o perioada moarta pana am dat drumul la treaba.
Revenind, ca nu e vorba despre mine si cat de mare si tare sunt eu, esti in abis si NU RENUNTI niciodata! Oricat de greu e muntele ce-l ai in spate, mergi, milimetru cu milimetru pana nu mai poti. Si cand nu mai poti. mai mergi un pic, pana-ti tasneste sangele din picioare. Si cand iti tasneste sangele din picioare, mergi pana cazi in genunchi. Si cand cazi in genunchi te tarasti mai departe pana...mori!
Pentru ca viata-i o lupta! Si spartanii lupta pana la moarte!
P.S. Am pornit la drum cu niste ganduri si am sfarsit cu altele, nu prea a iesit ce voiam, dar ma rog, sper doar sa NU RENUNTI niciodata la lupta. Tu, da, tu cel ce citesti acum aceste randuri...
No comments:
Post a Comment