N-as fi vrut si nici nu credeam asta prima oara cand ne-am cunoscut. Insa dupa ce am iesit prima oara impreuna...am simtit cum imi intri in suflet. Cum darami cu ciocanul sufletului tau, zidul inalt, gros si invechit al sufletului meu.
Si...dupa ce l-ai daramat am simtit cum imi inunzi sufletului. Secundele treceau si incepeam sa simt caldura asemenea radacinii firelor de iarba ascunse sub pamant de frigul iernii, ce simt caldura primaverii pt prima data.
Asa m-ai facut tu sa ma simt. Tu si doar tu. Si nu credeam si nici nu voiam ca cineva sa mai faca asta. Numai ca tu, himero, ai reusit cumva. Nu stiu cum. De aia te apreciez atat de mult, pt ca ai reusit ce speram/voiam ca nimeni sa nu mai reuseasca. Insa tu ai facut-o, sper sa fie vreun semn de Sus si tu sa fii ultima. Ultima fiinta care imi invadeaza inima. Ultima fiinta pe care o pun mai presus de mine. Ultima fiinta pt care as fi gata oricand sa imi dau viata. Ultima fiinta care imi incalzeste sufletul.
As vrea... sa fii ultima careia ii spun "Te iubesc!"
Fii ultima! Ultima stea pe cerul vietii mele!
P.S. Ador sa te vad fericita si iubesc momentele cand eu sunt motivul zambetului tau...
No comments:
Post a Comment