Nu vreau sa citesti aceste randuri pentru ca nu vreau nici macar sa iti imaginezi cat de mult ai insemnat pentru mine pana in clipa cand practic ai distrus tot in mine. Ai distrus ultima bucatica de suflet care imi ramasese pentru ca dupa mult timp incepusem sa cred cu adevarat in cineva, in cineva care ma convinsese ca este diferita. Cineva care stia foarte bine asta.
Si tocmai de asta acum pur si simplu nu mai existi pentru mine. Pur si simplu te-am extirpat din umbra sufletului meu disparut. Nu ai idee cat de mult m-a durut si ma doare ca am fost atat de prost si de naiv sa mai cred inca o data in oamenii care imi demostrasera de atatea ori pana acum ca nu merita nimic. A trebuit sa vii tu sa imi cimentezi de tot aceasta convingere!
Crezi ca ma cunosti dar habar nu ai cine sunt, cine am fost si nici n-ai idee cine voi fi. Nu ai idee prin cate am trecut ca sa ajung cine sunt si prin cate as fi trecut ca sa vad mereu un zambet mare si larg pe fata ta...ca sa te vad mereu fericita, pentru ca asta era tot ce-mi doream. Fericirea mea era sa te vad pe tine fercita.
Cel mai rau ma doare ca m-am mintit pe mine pentru tine. Pentru ca de multe ori am simtit ca nu meriti nimic din ceea ce faceam pentru tine sau as fi facut. Si n-ai idee cat de multe eram dispus sa fac. Mereu am crezut ca exista o speranta in tine, pentru ca uneori ma faceai sa cred atat de mult in tine. Ma faceai sa cred ca tu vei fi ultima. Si mi-as fi dorit atat de mult sa fii. Ma convinsesesi ca esti acea persoana pentru care sa imi dedic viata si sa razbat pana si din cele mai adanci abisuri.
Asa ai fost pana intr-o zi. Pana intr-o miercuri cand pur si simplu te-ai decapitat singura din inima mea. Ai fost propriul tau calau si ultima mea lectie. Ultima oara cand am riscat pentru oameni. Ultima oara cand m-am deschis pentru cineva. Ultima oara cand am lasat pe cineva sa ma cunoasc asa cum sunt.
N-as vrea sa stii cat de greu mi-a fost si cat de rau imi este uneori cand imi amintesc cat de mult am crezut in tine pana mi-ai demonstrat ca eu credeam intr-un nimic. Intr-un nimic pe care il imbracasem eu insumi intr-o aura de perfectiune falsa.
Si uneori noaptea tarziu...am cosmaruri si ma trezesc brusc din somn ca si acum. Visez ca am Totul langa mine si mi-e frica sa nu il pierd. Si atunci ma trezesc si realizez ca nu am pierdut decat un nimic, nu Totul cum credeam initial.
Pentru ca ai fost Totul si acum ai ramas nimic.
Adeus, "leoaica perfecta"!
No comments:
Post a Comment