Eram in metrou. Desi nu era o ora de varf, nu prea erau locuri de stat jos.
La un moment dat a urcat o doamna cu al ei prichindel de 7 maxim 8 anisori. L-a lasat pe Praslea sa stea jos bineinteles.
Am mai mers vreo 2 statii si uitandu-se la mama lui el spune:
-Mami, stai tu jos in locul meu!
Am ramas fara cuvinte. Pentru ca un copil de 7-8 ani a realizat ca pe mama lui o dor picioarele/e mai obosita decat el si i-a cedat locul. Doar un copil a vazut ca un om avea nevoie de ceva si el l-a ajutat cum a putut.
Si noi, adulti in toata firea, nu doar ca nu ne ajutam unii pe altii, dar ne mai dam si pietre in cap. Am pierdut eu, pai deh, sa moara si capra vecinului. De unde are ala atatia bani? A furat, las' ca stiu eu. Si in loc sa ne ajutam ca sa ne dezvoltam reciproc, noi ne uram, invidiem, ne punem bete in roate si tot asa.
Un copil ne-a dat o lectie despre ce-nseamna umanitate!
No comments:
Post a Comment