Oamenii se impart in culori!

Oamenii se impart in culori.

Momentan ii vad rosii, galbeni, albastri, verzi s.a.m.d. Unii au schimbat culorile in functie de interes.

Interes. Asta ii mana pe majoritatea dintre ei. Toti vor sa ajunga in functii cat mai importante ca sa poata sa mulga cat mai mult din tara asta deja secatuita de aceste lipitori.

Si dintr-odata toti si-au scos coltii, si-au ascutit ghearele si arunca care mai de care cu mai mult noroi, cu dezinformari, jigniri. Ca-n epoca Imperiului roman: paine si circ.

Oamenii nu-s rosii, galbeni, albastri, verzi...oamenii-s NEGRI! Negri si goi pe dinauntru. Ambalaje fara esenta. Mortaciuni morale care ar face orice pentru un vot. Si din pacate multi dintre acestia vor conduce tara pentru inca o data. Pentru ca stam si ne uitam impasibili la circul lor, le acceptam promisiunile false, votam pentru o punga de faina si 1 L de ulei. Si uite asa ne vindem viitorul copiilor nostri.

Ne sinucidem incet dar sigur asa ca ne meritam soarta!

My eyes spit fire

Eram pe strada si mergeam spre casa cuiva. La un moment dat o babuta(mai mult ca sigur senila) trece pe langa mine bombanind ceva. Ma intorc spre dansa si o intreb:
-Ce ati spus?
-Urasti pe cineva nu? Ai o privire inversunata asa! raspunde ea
-Poftim? Nu. Nu. o contrazic eu.
-Urasti pe cineva nu? Se vede in ochii tai, tu te duci sa omori pe cineva! continua ea

Am ramas putin socat si am bufnit in ras si ea tot repeta, "te duci sa omori pe cineva!".

Ca respectiva era putin senila, putin mai mult as spune asta e clar. Dar faptul ca am o privire hotarata si par foarte motivat ma bucura si imi arata ca fac lucrurile cum trebuie si e bine ca se reflecta asta si in privirea mea. Faptul ca voi reusi si voi avea tot ce-mi doresc nu e o variabila, e o certitudine.

Cat despre ura, da urasc pe cineva...urasc lumea in care traiesc, societatea asta bolnava, devorata de capitalism, baza doar pe consum. Oameni fara nici o conduita morala, oameni care n-au onoare, oameni fara cuvant. Cum as putea sa-i iubesc pe toti acestia?

Cat despre ucis, as ucide prostia, ura, invidia, iubirea de arginti.

Ultima lectie a ultimului mohican

Nu vreau sa citesti aceste randuri pentru ca nu vreau nici macar sa iti imaginezi cat de mult ai insemnat pentru mine pana in clipa cand practic ai distrus tot in mine. Ai distrus ultima bucatica de suflet care imi ramasese pentru ca dupa mult timp incepusem sa cred cu adevarat in cineva, in cineva care ma convinsese ca este diferita. Cineva care stia foarte bine asta.

Si tocmai de asta acum pur si simplu nu mai existi pentru mine. Pur si simplu te-am extirpat din umbra sufletului meu disparut. Nu ai idee cat de mult m-a durut si ma doare ca am fost atat de prost si de naiv sa mai cred inca o data in oamenii care imi demostrasera de atatea ori pana acum ca nu merita nimic. A trebuit sa vii tu sa imi cimentezi de tot aceasta convingere!

Crezi ca ma cunosti dar habar nu ai cine sunt, cine am fost si nici n-ai idee cine voi fi.   Nu ai idee prin cate am trecut ca sa ajung cine sunt si prin cate as fi trecut ca sa vad mereu un zambet mare si larg pe fata ta...ca sa te vad mereu fericita, pentru ca asta era tot ce-mi doream. Fericirea mea era sa te vad pe tine fercita.

Cel mai rau ma doare ca m-am mintit pe mine pentru tine. Pentru ca de multe ori am simtit ca nu meriti nimic din ceea ce faceam pentru tine sau as fi facut. Si n-ai idee cat de multe eram dispus sa fac. Mereu am crezut ca exista o speranta in tine, pentru ca  uneori ma faceai sa cred atat de mult in tine. Ma faceai sa cred ca tu vei fi ultima. Si mi-as fi dorit atat de mult sa fii. Ma convinsesesi ca esti acea persoana pentru care sa imi dedic viata si sa razbat pana si din cele mai adanci abisuri.

Asa ai fost pana intr-o zi. Pana intr-o miercuri cand pur si simplu te-ai decapitat singura din inima mea. Ai fost propriul tau calau si ultima mea lectie. Ultima oara cand am riscat pentru oameni. Ultima oara cand m-am deschis pentru cineva. Ultima oara cand am lasat pe cineva sa ma cunoasc asa cum sunt.

N-as vrea sa stii cat de greu mi-a fost si cat de rau imi este uneori cand imi amintesc cat de mult am crezut in tine pana mi-ai demonstrat ca eu credeam intr-un nimic. Intr-un nimic pe care il imbracasem eu insumi intr-o aura de perfectiune falsa.

Si uneori noaptea tarziu...am cosmaruri si ma trezesc brusc din somn ca si acum. Visez ca am Totul langa mine si mi-e frica sa nu il pierd. Si atunci ma trezesc si realizez ca nu am pierdut decat un nimic, nu Totul cum credeam initial.

Pentru ca ai fost Totul si acum ai ramas nimic.

Adeus, "leoaica perfecta"!

Intrebari fara raspuns intr-o lume fara viitor

Traiesc in lumea in care
Sa fii om e lucru mare!

Traiesc intr-o lume in care e bine sa fii parsiv, prefacut, pupincurist si mincinos. Daca esti sincer,  esti considerat un paria. De ce? Pentru ca adevarul doare. Oamenii sinceri nu au succes,  nu-s bine vazuti si sunt indepartati.

Traiesc intr-o lume a minciunii, a prefacatoriei si a zambetelor false dar toate astea sunt numite diplomatie.

Traiesc intr-o lume in care e o rusine sa mergi la biserica si sa crezi in Dumnezeu. Dar e mai bine sa mergi in club si sa te spargi de bautura pana uiti si cum te cheama.

Traiesc intr-o asa zisa democratie al carei principiu de baza e libertatea de exprimare, de opinie. Si sunt atat de liber incat imi sunt ascultate telefoanele la orice conversatie. Sunt atat de liber incat nu am voie sa vorbesc despre legionari pentru ca pot primi amenda sau pot fi chiar arestat. Nu pot desena zvastica din aceleasi motive. Si toate astea pentru ca "cineva" a impus asta. Nu pentru ca ar fi neaparat rele ci pt ca deranjeaza anumite persoane. Deci pana la urma unde-i libertatea? Daca sunt constrans sa fac/nu fac atatea lucruri. Exemplu ca cele de mai sus va mai pot da cu nemiluita.

Traiesc intr-o lume plina de invidie, rautate si prostie. Intr-o lume in care fiecare calca in picioare pe fiecare pentru fericirea proprie. Stau si ma gandesc in prostia mea, cum poti fi fericit cand altul langa tine sufera? Cum poti trai cu gandul ca tu te lafai in toate si vrei mai mult si mai mult si altii prin Africa s-ar omori intre ei pt un colt de paine si o sticla de apa. Cum poti fi atat de nerecunoscator? Cum poti trai cu gandul ca faci rau altuia pentru fericirea proprie?
Stau si ma gandesc...si nu gasesc niciun raspuns. Poate doar unul. Acela ca oameni au devenit ignoranti, nepasatori, reci si rai.

Si ma gandesc care-i rostul sa traiesti intr-o lume ca asta? De ce as risca vreodata sa fac copii ca sa ii aduc in aceasta lume? Ca sa fie inconjurati numai de rautate? Sa simta si ei pe pielea lor ce simt eu? Sa incerce de atatea ori sa iubeasca, sa fie buni, sa fie solidari cu oamenii din jurul lor ca in cele din urma sa fie luati de prosti. Sa fie resemnati si distrusi de gandul ca nici macar cei din jurul lor nu au reusit sa se schimbe macar putin si sa simta cu adevarat esenta vietii...si anume sa iubesti, sa iti iubesti aproapele si sa fii recunoscator pentru tot ce ai pentru ca intotdeauna e cineva intr-o situatie mai rea ca a ta care si-ar dori ce ai tu.

Pentru ce sa traiesti intr-o lume ca asta? Si cat de dobitoc sa fii sa faci copii intr-o lume ca asta? Trebuie sa fii inconstient si nebun.

Lumea e in moarte clinica si doar calaul ne mai ajuta. Doar ...sfarsitul.

K-tren!

N-am nevoie de katana ca sa tai in carne vie,
Caci ce fac eu e mai mult decat poezie
Sunt bucati din suflet ce-au cazut pe hartie!
D-aia il simt gol...pentru ca l-am dat in chirie!

Un copil

Eram in metrou. Desi nu era o ora de varf, nu prea erau locuri de stat jos.

La un moment dat a urcat o doamna cu al ei prichindel de 7 maxim 8 anisori. L-a lasat pe Praslea sa stea jos bineinteles.
Am mai mers vreo 2 statii si uitandu-se la mama lui el spune:
-Mami, stai tu jos in locul meu!

Am ramas fara cuvinte. Pentru ca un copil de 7-8 ani a realizat ca pe mama lui o dor picioarele/e mai obosita decat el si i-a cedat locul. Doar un copil a vazut ca un om avea nevoie de ceva si el l-a ajutat cum a putut.

Si noi, adulti in toata firea, nu doar ca nu ne ajutam unii pe altii, dar ne mai dam si pietre in cap. Am pierdut eu, pai deh, sa moara si capra vecinului. De unde are ala atatia bani? A furat, las' ca stiu eu. Si in loc sa ne ajutam ca sa ne dezvoltam reciproc, noi ne uram, invidiem, ne punem bete in roate si tot asa.

Un copil ne-a dat o lectie despre ce-nseamna umanitate!

C'est fini la comedie!

Eram intr-un anume loc, intr-o anume situatie si la un moment dat cineva imi spune "Da-te jos te rog!"
La care eu intreb:
-De ce?
-Nu da bine!
-Cum adica nu da bine? intreb eu din nou intrigat.
-Nu da bine! raspunde el iarasi.
-Mie nu-mi pasa ce crede lumea despre mine! am raspuns eu.

Raspunsul meu l-a lasat masca, l-a pus pe ganduri pentru ca am vazut cum s-a blocat si nu mai avea nici o replica. Si a fost un raspuns franc. Pentru ca asa sunt, asa m-am educat! De ce mi-ar pasa ce cred oamenii despre mine? Aceeasi oameni care nu ma inteleg, dar ma judeca. Aceeasi oameni care isi dau cu parerea fara sa fi fost acolo. Aceeasi oameni care jignesc fara sa gandeasca? Aceeasi oameni care cu greu pot fi numiti oameni. De ce ar trebui sa imi pese ce cred ei?

Mi-a pasat! Si am ajuns sa sufar ca un prost pentru oameni care nu dadeau doi bani, desi unii aveau acelasi sange cu mine. Si din cauza lor am ajuns in stari in care am jurat ca nu voi mai ajunge. Pentru ca m-am ridicat singur din Groapa Marianelor, nu a venit nimeni sa ma traga de mana in sus. Nu a venit nimeni sa imi zica, "Ia-o pe aici, ca pe aici e bine! Asta-i calea cea dreapta!". Dimpotriva, mai multe greutati aruncau ca sa ma traga tot mai jos.

Astfel am ajuns sa nu imi pese, de nimeni si de nimic. Si se simte atat de bine. Si pot sa zambesc zi de zi si sa fiu cu adevarat fericit, chiar daca stiu ca voi trai mereu singur si voi sfarsi singur pentru ca nu mai am nevoie de oameni. Pentru ca oamenii m-au distrus. De prea multe ori. Si am decis sa nu-i mai las sa faca asta niciodata.
Nu mai pot sa iert, am indurat destul
Si astfel mi-am facut sufletul scrum!

"Locum virtus habet inter astra!" - Seneca

"Viaţă-n libertate ori moarte!" strigă toţi. #leimn

"Frumos sau nu, lumea e plina de miraje
Si nimeni nu priveste dincolo de ambalaje
Eu sunt un suflet cald, de ce ma subestimezi? 
Si pui la indoiala tot ce zic fara sa ma crezi? 
Am nevoie de aer la fel ca fiecare
Am nevoie de vorbe bune puse intr-o scrisoare!"

Ar trebui sa imi tatuez asta pe frunte!

Desteapta-te, romane!!!

Irina Camelia Begu, jucatoare de tenis, din Romania, evident, a fost de jignita de Caroline Garcia, o fiinta dintr-o rasa superioara, frantuzoiaca, mai exact. A fost alintata "tiganca nenorocita" sau ceva de genul.

"Si cand imi amintesc cati tampiti aveau steagu frantei la poza de profil..."  - reactia unui anume Ovidiu la o stire pe tema asta.


Ba si il sustin pe omul asta si sunt perfect de acord cu ce zice el. De ce? Pentru ca noi suntem o natie de prosti, de oi si de lingai ai Vestului. Nationalismul, dragostea de patrie, etc au disparut de tot, traim intr-o tara de cacat pentru ca noi, oamenii suntem de cacat. 

De cacat pentru ca ii divinizam/ridicam in slavi, suntem solidari cu altii care ne fac tigani la tot pasul, cu fiecare ocazie. O sa imi sara unii in cap, ca nu trebuie sa judecam toata Franta pentru o frantuzoaica, dar ei ne judeca pe noi pentru o minoritate. Daca Irina avea o reactie jignitoare asupra creaturii asteia, vuia toata presa din Franta si mai mult decat atat. Astia ar fi fost sa ne dea in judecata si statul pentru asta. La noi s-au scris cateva articole asa de ochii lumii si gata. 

Asa ca MUrE Franta si MUrE tuturor care ati fost, mai sunteti sau veti mai fi solidari cu ei. Un popor arogant, cu nasul pe sus, care se crede mai presus de altii nu merita respect si solidaritate.

Bravo Irina, pentru ca ai demonstrat ca romanii nu sunt cei mai prosti asa cum zic/vor unii sa credem. Si ca victoria se obtine prin multa munca si pasiune, indiferent de mediul in care te nasti!

SUNT MANDRU CA SUNT ROMAN! Si n-as fi vrut sa ma nasc altfel! Mandru ca ma trag din dacii liberi, din Stefan(cel Mare), din Mihai Viteazul, Basarab I, Brancoveanu, din Avram Iancu si altii asemenea lor, care au luptat pentru onoarea si demnitatea acestui popor. Si voi ce faceti? Stati capra! 

UNDE-I DEMNITATEA, ORGOLIUL si ONOAREA?



Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte, 
În care te-adânciră barbarii de tirani! 
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă, 
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani! 

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman, 
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian! 

Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine, 
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne, 
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii! 

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine, 
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi, 
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine, 
"Viaţă-n libertate ori moarte! " strigă toţi. 

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi! 
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate, 
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi! 

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori, 
Şi blastămă cu lacrimi în ochi pe orişicare, 
În astfel de pericol s-ar face vânzători! 

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă, 
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc, 
Când patria sau mama, cu inimă duioasă, 
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc! 

N-ajunse iataganul barbarei semilune, 
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune, 
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim! 

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie, 
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie, 
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm! 

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri! 
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri! 

Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină, 
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt. 
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină, 
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost' pământ!

Calaretul fara cap si omul fara cale

Traiesc intr-un ca*** de lume,
Ce zi de zi-mi provoaca greata
Si cortexul mereu imi spune,
"Cunosti un singur drum: in fata!"

Satul de oameni goi, fara esenta,
Devorati pana la oase de capitalism.
Viata ii striga, dar mereu au absenta,
Morti umblatori, ca vechiul comunism!

Si prefer sa ma pierd prin idealism,
Desi anima mundi demult a pierit,
Cateodata zici ca dau in autism,
Caci ma simt ca un animal ranit

De oameni ce alearga dupa material,
Si-au uitat de tot de spiritual.
Banii, faima pentru ei e Sfantul Graal,
Creaturi blocate de-a pururi in banal!

#sick


P.S. Ne-ai pasuit destul si nu inteleg de ce mai ai rabdare cu noi, pentru ca in loc sa ne indreptam spre mai bine, noi ne indreptam spre rau, spre mai rau, pe zi ce trece.