Sportul alb si halepismul

Martina Hingis! Tu ai auzit de Martina Hingis? Nu intreb daca ai vazut-o jucand pt ca ma indoiesc, in general vorbind. Si vorbesc de dansa la simplu, ca poate la dublu ati auzit ca inca mai joaca/jucase recent. Ei uite cu mica elvetianca atomica am inceput eu sa ma uit la sportul asta, sportul alb. Tot micuta, un fel de Halep se duela pe-atunci prin anii 2000, surprizantor sau nu, tot cu surorile Williams.

Dar nu despre asta voiam sa va zic sau de Nadal, nu asta de acum, consacratul, ci de Nadal ala de 19 ani cu care tineam eu desi majoritatea tineau cu maestrul Federer. Intotdeauna am preferat munca si nu talentul. Cu talentul te nasti, e ceva genetic, il ai acolo insa fara multa munca nu poti reusi. Poti...numai sa ajungi la un nivel si sa stagnezi si apoi sa esuezi acolo. Cu multa munca si ambitie e imposibil sa nu reusesti. Chiar si macinat de accidentari ca Rafa. Rafa ala care de la 5 ani, desi era dreptaci, a fost obligat de ai lui sa joace tenis cu stanga ca sa le fie mai greu adversarilor.

Halep. Halep de acum e un fel de Nadal la 19 ani. Nu se da batuta niciodata, lupta pt fiecare minge. Detaliul major ca Halep sa devin Nadal de acum e insa psihicul. In momentele de maxima tensiune, mai ales in finale, Simona clacheaza. Ma rog e omeneste cumva. Nu toti suntem la fel. Insa cand vezi ca te blochezi de fiecare data intr-un anumit punct si te ineci ca tiganul la mal cum zice-o vorba din popor, iti iei un psiholog, un mental coach ceva si lasi orgoliul si incapatanarea la o parte. Asta ma deranjeaza la Simona. Atat. Orgoliul si incapatanarea asta tipica machedonilor. Daca ati urmarit finala, in decisiv la 4-4, Simona a avut minge de 5-4. a irosit-o si apoi Caroline a revenit si a castigat ea punctul. Alt lucru vizibil de pe luna, in setul 3, Simo a renuntat la mingile lungi(voit sau nu) si lovea numai cu mingi scurte, ceea ce e un avantaj major pt adversa, pt ca poate intra in teren si poate lovi decisiv mai usor.  Simo a clacat din nou pt ca cedeaza psihic in momentele de mare tensiune cum am mai zis.

N-o injur, n-am facut-o niciodata si, ca iubitor al tenisului si fan al ei am tot dreptul sa o critic din punctul asta de vedere: ca nu-si ia un psiholoc, un mental coach. In afara de motivele de mai sus enumerate, eu, spre deosebire de multi dintre voi o urmaresc si sustin pe fatuca asta dinainte de Wim Fissette cand a inceput sa ajunga prin finale si/sau dinainte de operatia mai mult sau mai putin controversata care a facut-o si mai cunoscuta, atat in strainatate cat si in tara. N-am zis ca am o parere avizata, ca nu-s Ilie Nastase, dar nici voi astia fanii de carton care ati inceput sa o sustineti dupa ce a devenit cunoscut NU aveti! Si nu aveti dreptul sa va ofuscati ca nu-s de acord cu modul ei de a aborda problema expusa.

Multi dintre voi sunteti fani Halep pt ca asa e la moda. Altii o sustin dinainte sa fie o moda!

Alain Delon!

"Totul este fals, totul e falsificat. Nu mai există respect, nu mai există cuvântul dat. Doar banii mai contează. Auzim vorbindu-se de crime de-a lungul zilei. Ştiu că voi părăsi această lume fără regrete", a mărturisit Alain Delon, după ce a vorbit despre cariera sa, relaţiile dificile cu familia, soţiile pe care le-a iubit şi prietenii pe care i-a pierdut. "Aproape toată lumea a murit", a subliniat actorul mitic din "Ghepardul", de Luchino Visconti, potrvit News.r0.

Întrebat despre locul unei femei în viaţa sa de astăzi, actorul a răspuns că nu "a găsit-o". "Nu spun că nu există candidate. Sunt zece, dar niciuna nu este potrivită pentru a-mi încheia viaţa. (...) Aş putea să mă căsătoresc cu cineva dacă ea ar fi pregătită să mă însoţească până la final", a explicat actorul.  

Alain Delon a mai declarat că filmările la "ultimul film", cu Patrice Leconte şi în care apare alături de Juliette Binoche, sunt "în întârziere". Şi ar dori să se întoarcă pe platouri pentru o ultimă dată. 

Ultimul lungmetraj cu Alain Delon a fost lansat în 2008 - "Asterix la Jocurile Olimpice/ Astérix aux jeux olympiques", de Frédéric Forestier şi Thomas Langmann, în rolul lui Iulius Cezar. În teatru, actorul a apărut ultima dată pe afişul spectacolului "Une Journée ordinaire", de Eric Assous (2011 şi 2013).

Cu o carieră impresionantă şi peste 100 de interpretări memorabile, actorul, producătorul, scenaristul şi regizorul Alain Delon aniversează 60 de ani de la debutul său în cinematografie. Şase decenii în care a strălucit pe marile ecrane în pelicule care au făcut istorie.

”Rocco şi fraţii săi” (1960), ”În plin soare” (1960), ”Eclipsa” (1962), ”Ghepardul” (1963), ”Laleaua neagră” (1964), ”Samuraiul” (1967), ”Borsalino” (1970), ”Notre histoire” (1984) sau ”Pe cuvânt de poliţist” (1985) sunt doar câteva dintre filmele pentru care Alain Delon este considerat cel mai important actor francez al secolului XX.

S-a născut la data de 8 noiembrie 1935. Frumuseţea magnetică şi farmecul personal au făcut ca actorul să fie curtat încă de la începuturi de industria hollywoodiană, însă, deşi i s-a oferit şansa de a fi distribuit într-unul dintre filmele lui David O. Selznick, Delon decide să-şi înceapă cariera în Franţa, unde se lansează în 1957 în ”Quand la femme s'en mêle”, în regia lui  Yves Allégret. În 1958, în Christine, joacă pentru prima dată alături de Romy Schneider, fermecătoarea actriţă ce avea să-i devină logodnică.

După rolul din ”Ghepardul” (regia Luchino Visconti), în 1964, Alain Delon a fost nominalizat pentru prima dată la Globul de Aur. În 1977 a ajuns pe lista favoriţilor la Premiile César pentru rolul principal din ”Mr. Klein” (regia Joseph Losey), iar interpretarea din ”Notre Histoire”, de Bertrand Blier, i-a adus în 1985 premiul pentru cel mai bun actor.

Festivalul de la Berlin i-a acordat Ursul de Aur onorific în 1995, iar în 2005 a fost numit Ofiţer al Legiunii de Onoare de către preşedintele Jacques Chirac, pentru contribuţia sa la arta cinematografică.

Alain Delon a fost invitatul de onoare al Festivalului Internaţional de Film Transilvania 2017 (TIFF). 

Cantarul

Desi cand eram copil si eu foloseam sintagme de genul, n-am reusit sa inteleg niciodata afirmatiile de felul: "Te iubesc (cel) mai mult!", la adulti.

Iubirea nu-i ceva masurabil, ce poti cantari, ca litrul de ulei si ala de faina, ce le mai dau unii prin anumite perioade ale anului, tot pt "o iubire" evident "neconditionata". Revenind, iubirea nu-i la kg, iubirea-i intru totul, e tot sau nimic. E all in sau 0. Nu-i mai mult, mai putin sau un pic. Atunci cand iubesti nu masori, caci infinitul, teoretic e fara limite.

Iubirea nu se vinde in Piata la Obor, nu te duci la Nea Costica in piata si-i zici "Da-mi si mie iubire de 5 lei!". Iubirea ar trebui sa fie ca lava, fluida, vulcanica, puternica, uneori timida, alteori putin indiferenta. Ca lava! Sa topeasca tot in calea ei, orice problema, orice obstacol!

Prea multa teorie,
Iubirea-ar trebui fie!